I’m gonna give up on {stupid} sadness

I’m gonna give up on sadness

nici nu știu ce sens a avut toată parada asta jalnică
și toate confesiunile de aici din mesaje de peste tot
și deși realizez că sunt mai jalnică decât jălnicia însăși
încă nu sunt pregătită să-mi las vălul ce ține loc de armură

am realizat câtă dramă
câtă victimizare
se ascunde în arta asta falsă
PSEUDO-ARTĂ

 

mi-am infectat sinele cu mizerabile încercări de a-l înțelege
ar fi trebuit? ar fi trebuit?

mi-am zădărnicit creșterea și am rămas o biată omidă
sau mi-am hrănit aripile?

 

concluzia e, cu siguranță, clară
dar nu și pentru mine
cu siguranță omida s-a schimbat
dar ce-o să iasă din carcasa de salivă?

 

nu-mi pot da seama
de ce ar trebui să scap și ce ar trebui să mai păstrez

am început să consum cu lăcomie mătrăgună
și am ignorat valeriana
dar mi-a plăcut
așa că am continuat
azi realizez că a fost doar teribilism
și atât? realizez, dar nu sunt sigură încă

stau în fața fructului oprit din care deja m-am hrănit
atâta vreme.
să mai mușc sau
să-mi las aripile să crească altfel?
până acum observ că sunt negre
oare vârfurile vor deveni galbene
ca soarele?

Advertisements

fals

Râzi de tot ce e fals.

Și dacă toată falsitatea se află în mine?

Și dacă furtuna începe și se stinge mai repede decât un fulger? confuzie confuzie confuzie

depresii

first of all, nu vreau să par un adolescent suicidal care-și plânge de milă și face circ și paradă ca să primească atenție

deși de câteva luni încoace asta par – un self-harmer nenorocit care nu are ce face cu viața lui așa că se taie și apoi scrie că e trist. fuck this shit! nu știu ce și cum par, și nu știu dacă-mi mai pasă.

mă gândesc de ceva vreme la artă și la cum influențează ea. să luăm arta care trimite spre tragic, spre tristețe, deznădejde, spre depresie și suicid.

am început să mă gândesc dacă piesele triste și (mai mult sau mai puțin) suicidale sunt okay sau fac mai mult rău decât bine. sigur că orice, pe lumea asta, e o sabie cu două tăișuri (cel puțin asta am început să conștientizez and it’s hard as fuck to know that), dar arta ar trebui să meargă într-o singură direcție – una constructivă, aceea de a înfrumuseța viața omului, de a-l face să se simtă înțeles, poate, de a-l ajuta. asta e arta. flori crescute din noroi, din mucegai. florile răului. suferința transformată.

în cartea lui Arthur C. Clarke, Sfârșitul copilăriei, un SF foarte bun (ignorăm faptul că mi-am pus câteva întrebări după ce cineva mai matur decât mine și-a dat seama că SF-ul respectiv are câteva goluri), am găsit un citat interesant. după ce overlorzii preiau conducerea planetei și pacea totală se instaurează pe Terra, artiștii devin din ce în ce mai puțini. dispar. de ce? pentru că lumea nu mai are nevoie de artă și lumea nu mai simte să creeze artă. pentru că suferința a dispărut. confortul material există, posibilitatea călătoriilor dintr-un colț în altul al planetei e accesibilă tuturor, pe pământ e pace. nimeni nu mai suferă, nimeni nu mai creează artă. însă câțiva oameni decid să se izoleze pe o insulă, întorcând spatele civilizației – încearcă să păstreze arta. astfel, oamenii de acolo devin obiectul de studiu al overlorzilor, din moment ce se ocupă cu cea mai veche (și totuși interesantă, dar inutilă) chestie din lume. și acum citatul respectiv:

Mi-ar face mare plăcere să vă aflu punctul de vedere. Sunteți de acord cu opinia că toți artiștii sunt anormali? Că munca lor – impulsul care o produce, în orice caz – e rezultatul unei profunde nemulțumiri psihice?

cred că toate marile genii ale artei au prezentat o astfel de nemulțumire psihică. cred că geniul artei vine din suferință.

Kurt Cobain? – bipolaritate. Michael Larsen? – putem să ne gândim cel puțin la depresie. Goya? – paranoia și altele. van Gogh? – anxietate, depresie și altele. Beethoven? – depresie și bipolaritate. Kafka? – depresie severă.

deci, arta vine, cel puțin în majoritatea cazurilor, din durere. suferință. PROFUNDĂ nemulțumire psihică.

și arta are scopul de a-l ajuta pe creator să-și descarce tumultul durerii, poate să se elibereze. în orice caz, procesul creației vine dintr-un impuls, iar impulsul este, din nou, rezultatul unei nemulțumiri psihice, a unei suferințe.

dar ce scop are arta pentru cel care o privește, o consumă? pentru cel la care ajunge?

sigur, așa cum spuneam mai sus, arta înfrumusețează viața. dar nu tot ce cuprinde arta e flori de soare și nopți cu stele – am I right?

să luăm segmentul muzicii – pentru că despre asta vreau să discut. piesele care au ca subiect tristețea, melancolia, depresia, self-harm-ul, suicidul. da există și astfel de muzică

pe scurt, arta care tratează subiecte ca tristețea, depresia, suicidul, ajută omul în procesul de vindecare, îl face să se simtă înțeles, să se simtă mai puțin singur – în și mai puține cuvinte, îl ajută – sau îl influențează într-un mod diferit, trimițându-l în direcția opusă? îl stabilizează sau îl încurajează să se scufunde mai adânc în stările depresive?

pentru că e un mare semn de întrebare. să luăm o persoană care a ajuns pe culmile disperării, care simte că nu mai are nimic de pierdut, care are stări depresive și gânduri de sinucidere. dacă ascultă I’m sorry de la Joyner Lucas, va empatiza enorm și va merge să ia o cină târzie la 3 a.m. sau va emptiza enorm și va pune mâna pe ștreangul din pivniță?

problematic.

probabil veți spune că genul ăsta de melodii sunt non-sensuri.

poate.

și acum vreau să fac o confesiune

 

o jumătate de oră mai târziu, scriu asta. urma să fac confesiunea. nu mai contează ce voiam să spun. o jumătate de oră mai târziu, chinul a reînceput. all over again. am început să scriu post-ul ăsta simțindu-mă de căcat. scrisul îmi face bine și analizând lucrurile astea despre tristețe și artă, am uitat puțin despre problemele mele. sau le-am trimis undeva mai în spate. pe panoul principal al creierului meu, se afla analiza asta. penibilă. o jumătate de oră mai târziu, creierul meu dă eroare din nou.

i’m sorry de la joyner lucas e o piesă care m-a însoțit peste tot în ultimele zile. acasă, în timp ce făceam curat, la lidl, pe drum, cu autobuzul, cu mașina, noaptea la 3, când zăceam în pat și încercam să înțeleg ce se întâmplă. piesa asta e tristă, e gunoi, e orice vreți domniile voastre. am ascultat-o din nou și din nou. noaptea trecută plângeam și nu îmi dau seama dacă mi-a amplificat starea sau m-a ajutat să mă liniștesc. pe de o parte, piesa asta mă face să mă simt mai bine, știind că există cineva care empatizează. care simte la fel. pe de altă parte, îmi sporește gândurile, mă face să mă adâncesc mai mult în starea mea. mă eliberează și totuși mă chinuie. dar pot să spun că m-a ajutat, totuși. piesa asta e tot ce simt acum și tot ce am simțit de câteva luni. are niște versuri foarte puternice. un refren… nu pot să exprim ce mă face să gândesc și cât mă face să regret că viața mea is a mess. un gunoi. un mare căcat. mă face să regret că m-am schimbat atât de mult, că tot ce a existat vreodată e țăndări acum. contrar principiilor mele, am încercat să înalț un de ce către Dumnezeul cu care am crescut. acum câțiva ani mi-am spus că nu voi mai zice niciodată de ce, nu voi mai cârti. dar noaptea trecută nu mai aveam principii. nu mai aveam nimic. nu știu dacă dracul sau oamenii au jefuit casa asta care sunt – dar știu că a devenit o ruină.

[Verse 1]
Go ahead and call me a coward
And say that I’m not strong, because I’m not like you

Go ahead and call me crazy
Cause I live in a maze, tell me how about you?

I think I live in my head
Sometimes I think that I’m dead, I hide behind my youth
Know I been losing my mind
And I’m a little behind, step inside my shoes
Cause I’ve never been happy with myself
And I don’t need no one feeling bad for me
Trying to offer me pity and throw jabs at me
Wanna give me advice and then laugh at me

Behind closed doors, just close the door
Let me be by myself, just me and myself

I’m tired of living, I cry
I hear it’s easy to die, I wanna see for myself
And I know that sounds crazy to everyone else

But I’m depressed as fuck, stressed as fuck
Ain’t no medicine that could cure what’s the test as drugs
I mean, I need extra love
And that ain’t even enough, said that ain’t even enough
And where the fuck is God? (God, God)
Damn, maybe I ain’t believing enough
But today we gonna see if He’s real
And if He is, I guess I’m prolly going to hell

Look, I ain’t wanna die like this
I ain’t picture my life like this
They don’t know what it’s like like this
Pretending I’m happy so I can smile like this, and laugh like you
Sometimes I wonder if I ever act like you
Could I finally fit in and maybe relax like “woo!”
Or would you feel lost without me?
Cause honestly, I think the world is better off without me
And my mind’s spinning, this is the line finish
Truth is I don’t care how they feel about my feelings
I made up my mind, I’m going out like Robin Williams
I guess I’m not the Ordinary People of John Legend
And I’ve been suicidal since the day I was nine, shit
Okay, the day I was nine
I’ve been tired of being bullied, couldn’t stay out the fire
Grandma told me I should take it one day at a time
And dammit, look at me now, fuck

Fuck, pen runnin’ out, shit, fu—, ugh
Look, just know it’s a new day
But if you reading this, then it’s probably too late, blaow!

[Chorus]
Just make sure you tell my family it’s okay, I’m sorry
But it’s too late, I’m sorry, so much weighing on me
I don’t wanna live to see another day, I’m sorry
But I can’t stay, I’m sorry, so much weighing on me
Just make sure you tell my family it’s okay, I’m sorry
But it’s too late, I’m sorry, so much weighing on me
I don’t wanna live to see another day, I’m sorry
But I can’t stay, I’m sorry, so much weighing on me


[Verse 2]
I hope you got what you wanted
I hope you finally happy, it’s too late for you
Been going out of my mind
You don’t know how many times that I done prayed for you
I hope you hear me, goddammit
Cause I got so much shit that I wanna say to you

I used to shine, now I’m all in the dark
I remember I used to tell you to follow your heart
But goddammit, look at you now, it’s all of your fault
How could you?
Maybe it’s my fault
I shoulda paid more attention to what you been doin’
Maybe I should have been more of an influence

I can’t believe that you’re dead, I fu-
I read your letter and all I could do is have mixed feelings about it

But I’ll forever be attached to you, damn
Part of me feels bad for you
A part of me feels like you weak and I’m mad at you
And I don’t mean to be insensitive
But I don’t understand how we couldn’t prevent this shit
You took the easy way out, goddammit, you did
I mean, look what you did, I’m so fucking upset
How could you be so selfish?
Nigga, how could you be so selfish?

Now you’re gone, you done left me so helpless
I wonder what God thinks, I hope you in God’s place
Behaving yourself
Yo, what the fuck you gotta say for yourself? (say for yourself)
Look, I really feel lost without you
I hate the fact you think the world is better off without you
And my mind’s spinning, this is the line finish
Truth is, I don’t care how you feel about my feelings
And I’d be lying to you if I told you I’m fine, listen
I know that you can hear me, all I need is like five minutes
I just wanna reach inside the casket and pull you out
I’m sorry this is something that we both couldn’t figure out
I wish I could hear you now, is your soul missing?

I wonder if you could do it again, would you do it different?
Tell me what death is like
Was it meant for you, brodie? Did the heaven support it?
Are you fucking happy now? Did you get what you wanted?
Isn’t this what you wanted? I feel the temperature falling
And you’ve been suicidal back then you were nine?
Yeah, even back then, you was nine
We was living on the edge, couldn’t stay out the fire
Grandma told us we should take it one day at a time
And damn it, look at you now, shit
But it’s a new day
And if you can’t hear me, it’s probably too late, fuck!

cred că am nevoie de o pauză. de la oameni, de la tot. vara asta am simțit că mă vindec. am simțit că va fi bine. și acum, cu doar o săptămână înainte d eun alt minunat an de liceu, mă simt de căcat. nu e atât de ușor să te vindeci. dar poate nici nu m-am vindecat. poate nici n-am scăpat de monștrii mei – poate e doar ceva ciclic. poate că revin aproape de normal uneori, doar ca să cad nu aproape, ci chiar în căcat, mai apoi.

un adolescent trist și nenorocit care scrie pentru atenție? nici eu nu știu ce sunt. ce mă definește? eșecul? căcatul în care sunt? imaturitatea?

gloria gaynor sau joyner lucas? as long as i know how to love, i know i’ll stay alive. i will survive. dar dacă nu mai știi să iubești singurul lucr care-ți rămâne la sfârșit? dacă nu știi să te iubești pe tine însuți?

oglinda nu se sparge în fața hidoșeniei

oglinda nu se sparge în fața hidoșeniei

 

am adunat pe foi tot noroiul care se ascunde în mine
am căutat îndreptare și cu ajutorul lor
am recurgitat toată mocirla
pe foile albe.

 

acum însă mă tem
mă tem că urâțenia pe care am adunat-o în mine
va sufoca ultima fărâmă de lumină,
mă va închide în absolutul întuneric format din umbrele constante care mă acoperă tot mai mult
și mă va făgădui focului veșnic.

 

astăzi mă tem că smoala îmi va opări pielea
și focul îmi va fărâmița oasele
astăzi mă tem că ele
vor fi cenușă.

 

îmi întreb conștiința, mă întreb pe mine –
oare nu merit eu aceasta?
oare chinurile nu sunt anume făcute
pentru cei murdari, scârboși
ca mine?

 

și îmi răspund voci
una a zis că
mai bine m-aș sinucide și n-aș mai lungi existența asta inutilă
pentru că nu fac decât să mă murdăresc mai mult
pentru că nu voi ieși vreodată din întunericul care mi-a devenit escortă
pentru că iadul e aproape, e în inima mea
e singura certitudine.
iadul e tot ce ar putea exista pentru mine
oare mai contează dacă mă arunc în foc azi sau mâine?

 

și altă voce mi-a zis
că subestimez Forța care e mai presus de univers
mi-a zis că iertarea Lui e mai mare decât întunericul meu
și că puțină lumină poate alunga toate umbrele

 

iar azi
în seara asta
îmi spun
că oglinda nu se sparge din cauza hidoșeniei
că am regurgitat noroiul
că mâine merg să-l arunc în gheenă
și să renasc
pentru că oglinda
nu se sparge
din cauza hidoșeniei

be calm

Be calm be calm be calm BE CALM bE cAlM

Don’t cry

Bite your lips close your eyes but don’t cry

You’re not alone

Don’t cry

Well, I started to cry.

because I’m weak, who am I kidding? I’m weak and dirty and disgusting just as they said

dirty failure

the last night I fell asleep after talking nonsense with people that I thought are stupid but they’re not, I am the only foolish cat on here

{asking for words while being disgusting}

black thoughts||dirty thoughts

I woke up in the morning really angry and then fell asleep again

then I woke up just to find out some bad news

now I’m feeling insecure

yesterday I was feeling productive I started to read again I planned some math

today I’m asking myself

who am I kidding||I really am a failure

s

but still… I still hope there’s light in this darkness

I still believe I’m not forever dead inside

even if I’m a creep, even if I’m a weirdo

even if I’m so dirty

dammit, I’m so dirty.

I’ll keep waiting, I guess.

aseară simțeam scârbă aseară halucinații prostie

acum nu mă recunosc, acum fața mea se confundă cu celelalte fețe ale mele care au trecut, au dispărut sau poate că doar le-am înnăbușit, poate că ele sunt undeva într-un stomac al meu făcut din eter, în care îmi țin toate fețele pe care le-am zgâriat și umplut de sânge, înlocuindu-le cu un sine murdar, cu o față nouă și mizerabilă

agnosticism ateism creștinism||aș vrea să strig spre sfinți dar cunosc cât de murdară sunt – aș vrea să am curajul vameșului, să-mi sparg capul de pereți, să urlu cerând ca toate să se termine fără ca să le pun eu capăt dar nu pot, nu pot să mai cer nimic, noroiul în care mă aflu îmi dă o stare de pasivitate, nu pot să mai tind spre cer când nu sunt demnă nici măcar de pământ, când am devenit incompatibilă chiar și cu țărâna din care sunt făcută

am să-i pun capăt singură sau voi aștepta până ce auto-distrugerea se va declanșa – dar poate deja s-a declanșat și nu-mi place să recunosc

voi aștepta până la punctul culminant al auto-distrugerii când voi simți mai mult decât haos când voi fi mai mult decât haos și mai puțin decât putreziciune