A nu fi destul

Vă imaginați, domnilor, cum e să realizezi că nu ești destul și să îți pese? Dezgustător. Iar cel mai dezgustător aspect din peisaj e chiar individul care-și dă seama de asta. Un individ scârbos precum un vierme, mai nedemn decât o târâtură și merituos ca un câine ce și-a trădat stăpânul. Pentru că, domnilor, acest individ de un sentimentalism profund se văicăre — dacă nu public, atunci în mintea sa bolnavă — c-a fost ignorat, alungat; bătut cu biciul disprețului de cei pe care-i slujea cu inima, pentru care nu a fost destul. În loc să se bucure de onoarea singurătății, el cârtește mârâind ca o potaie spre cei ce i-au oferit posibilitatea singurătății, îndârjit în propria orbire.

Screenshot-2017-12-18 Cărți, din nou

Vedeți, domnilor, tocmai prin asta se dovedește mizeria intelectuală în care trăiește el. Cei inteligenți apreciază singurătatea, considerând-o binecuvântare. O îmbrățișează știind că e singura scăpare din mizeria umanității. Omul nu poate fi el însuși decât în singurătate…

Nu e el, oare, o târâtură cu ego-ul mai mare decât intelectul? Lacrimi vărsate pentru nepăsarea cu care îl tratează ei. Dezamăgirea că n-a putut să devină ori măcar să se prefacă demn de atenția și prietenia lor. Niște oameni superiori, la intelectul cărora a tins, dar n-a ajuns. Obsesia de a fi destul de bun, de ciudat, de obișnuit, de inteligent sau de amuzant, consumată de un neputincios. O subnulitate care încearcă să fie ce nu e, risipind timpul în care ar putea să-și găsească o cale binecuvântată de a exista, ascunzându-și slăbiciunile, tolerat de inșii asemenea lui. Un lucifer care întinde mâna spre ce nu e al lui, râvnind la o condiție pe care n-o poate îmbrățișa, pentru că e incapabil s-o depășească pe cea actuală. Se vede vinovat pentru că a fost insuficient din toate punctele de vedere, când ar fi putut fi acel cineva ori ceva la momentul potrivit, în condițiile potrivite. Ar fi putut poseda cunoștințele care l-ar fi făcut demn de prietenia oamenilor demni. Ar fi trebuit să fie altfel. Mai bun. Mai inteligent. Să citească, să trăiască, să asimilileze, să devină însăși expresia cunoașterii și demnității. Dar nu a reușit, iar acum e suspendat între pedeapsă și autocompătimire. Biciuire sau linsul rănilor. Viermele nu va decide să se îndrepte spre acceptarea binefacerii, nu se va ferici la gândul singurătății.

Să nu fii destul și să îți pese de asta. Scârba de propria slăbiciune. Conștiința nulității. Conștiința lipsurilor intelectuale. Rușinea. Nu câine, ci gândac. În final, tu ești culmea dezgustului, domnilor — asta înseamnă să nu fii destul.

Advertisements

3 thoughts on “A nu fi destul

  1. Ştii ce rămâne în cazul ăsta? Voluptatea morții. Doar ea te poate întregi. Prin rușinea pe care ți-o provoacă, această cumplită înfrângere, te curățeşti de neajunsul de a nu mai fi. Disprețul divinității, ura umanității- întregirea ta.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s