la mulți ani,

Azi toată lumea e la mulți ani. Azi toată lumea cumpără flori și rânjește și atinge și vorbește prea mult. Se vociferează mai ceva ca la turnul Babel. Azi e despre ipocrizie, falsitate, minciună. O zi insipidă. Singurul lucru care mă oprește să-mi strig dezgustul e faptul că, odată, prețuiam și eu ziua asta. Sau, mă rog, prețuiam persoane.

Abia după câteva ore realizez că ea nu mai e aici. Ce memorie adormită, ce suflet mizerabil!

Moartea ta a început să capete normalitate. În mintea mea, amintirile ruginesc. Începi să devii trup mort și suflet dispărut.

Cui să-i spun la mulți ani? Dumnezeule, în fața cărei statui umane să mă închin?

Peste tot e plin de fiare umane care rânjesc și ating și vorbesc. Am s-o iau la goană. Am să îmbrățișez lutul care ți-a devenit pătură și acoperiș și cer. Am să sap prin el, am să-mi las trupul înghițit printre firele de iarbă, am să mă scufund în glod până ajung la oase.

Dar ce, ești tu acolo? Ești în oasele alea și-n pământul acela, în mormânt? Nu, nu te pot găsi acolo. Tu nu ești în groapa aceea. Să aduc și eu flori? Crizanteme, ca toamna trecută? Sau mai bine o coroană din flori artificiale, mov, ca și cea din vară, pe care stătea promisiunea mea? Nu te voi uita niciodată. Nu, mai bine nu. Pentru că eu încep să te uit, pentru că în mintea mea devii putregai și oase. Te înmormântez încă o dată, îngrop amintirile, chipul tău e ceață și boare de vânt și gura-ți dispare iar ochii sunt două lumini ce se sting.

Dar nu, nu vreau să uit, nu trebuie să uit, nu aș putea să uit, nu o să uit. Nu, tu n-ai nevoie de pătură, n-ai nevoie de acoperiș. Tu ești vie. Cerul tău e mai mult decât particule și iluzii și cosmos gol. Tu încă ești. Nu, nu ești oasele din glod.

La mulți ani.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s