Există o singură plăcere, aceea de a fi viu

Am găsit într-un eseu citatul următor:

Există o singură plăcere, aceea de a fi viu. Tot restul e mizerie.

Îi aparține lui Cesare Pavese, important scriitor italian al secolului trecut. Ieri am pus mâna pe jurnalul său, în care, cel mai probabil, scrisese cuvintele de mai sus. Da, un om singuratic și melancolic care spune, totuși, că singura plăcere valabilă e aceea de a fi viu. Domnilor, veți spune că oamenii își mai schimbă ideile, că nu e ceva dramatic, ceva important și demn de luat în seamă. Dar Cesare Pavese s-a sinucis.

Nu știu dacă-i voi citi jurnalul; aș fi vrut să-i cunosc frământările, dar, din păcate, am impresia că sunt servite destul de multe mediocrități în cartea asta. Da, fraza de mai sus e singura care merită…

Advertisements

2 thoughts on “Există o singură plăcere, aceea de a fi viu

    1. Poate nu tocmai mediocrități, dar nu genul de jurnal care să mă impresioneze. Sunt, în mare parte, comentarii asupra artei și concepții care seamănă mult cu ale lui Paler (sau poate doar mi se pare mie; destul de probabil ca Paler să se fi inspirat din Pavese, nu știu).
      Well, încă mă gândesc dacă s-o duc înapoi necitită sau să-i dau o șansă .-.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s