agnosticism. 4 zile

Mai sunt câteva zile, până când mormântul va putea grăi, va putea plânge, va putea spune că din pântecele său nu s-a dezgropat niciun mort viu îngropat din greșeală.

Mai sunt câteva zile, dar e vară, și n-am crizanteme. Și pământul e atât de uscat, încât nu mă voi putea îngropa în lutul tău până la glezne.

Dacă ar ploua aș urca până la cimitir desculță și m-aș îngropa în pământul arămiu; dacă ar ploua m-aș lăsa absorbită, suptă de lutul pe care l-au aruncat peste tine, m-aș lăsa trasă la fund și îngropată în timp ce mi-aș ține mâinile ridicate spre cer și spre brazi și spre copacii de lângă mormânt, în timp ce ploaia s-ar scurge din părul ce poartă încă atingerile tale, aș ridica privirea spre cer și așa m-aș lăsa îngropată.

Dar nu plouă. Cu ce să ud lutul? Cu vin, cum făceau acum doi ani oamenii dubioși din cimitirul vechi, despre care ți-am povestit, necrezând măcar vreo secundă că voi ajunge în locul lor, că moartea va fi mai aproape de mine decât aș fi putut crede vreodată?

Cu ce să ud lutul? Cu untdelemn? Nu îmi dă nimeni. Nu e voie. E pentru candele…

Cu ce să ud lutul? Cu agheasmă? Auzi cum râd toți de cuvântul ăsta? Am râs și eu, iartă-mă.

Ce mai am? Ce-mi mai rămâne?

Am să ud lutul cu lacrimi. Am să mă biciuiesc, la fel ca Eliade, până voi plânge. Până frământarea din interior va ajunge în exterior. Până voi urla ca un câine părăsit de stăpân, până voi jeli ca bătrânele care și-au pierdut consorții.

Și ce să aduc în loc de crizanteme? Crini? Nu e bine… S-aduc rugăciune? Eu? Eu… iartă-mă… dar sunt certată cu Dumnezeu.

Eu… nu! Încă îți păstrez învățăturile, da, încă mai cred. Nu neg… Agnosticism, poate…

Dar, ascultă… afară plouă… dar mormântul tău e uscat. Sunt departe de el. Sunt singură… Am să mă rog. Am să vin să văd cum e crucea de lemn. Am să-mi îngrop mâinile în lut și am să mă plimb prin cimitir. Ai să vii? Nu cred în fantome, dar… M-auzi? M-auzi? M-auzi? Eu nu te-am auzit în dimineața aceea, inima ta s-a oprit și totul a fost rece și te-ai despărțit de trup pentru totdeauna și n-am auzit sunetul morții sunetul liniștii eu am fost liniștea care a adus moartea eu am fost ignoranța eu am fost răul

Unde ești? Unde unde unde, erai acolo unde ai fost unde m-ai hrănit unde am dormit unde am crescut unde am devenit unde am plâns unde am râs erai acolo acolo ai murit unde eu am crescut

Să cred? Să nu cred? Eu cred că ești vie citește We are seven un poem foarte bun știi doar că îmi plac poeziile știi doar că scriam și eu unde am plâns unde am râs unde ai murit

Tu ești vie dar Dumnezeu unde este iartă-mă nu-mi dau seama roagă-te bine am să mă rog dar Dumnezeu unde e

Dumnezeu e peste tot e în ecuații e în matematică e în fizică Dumnezeu a inventat totul a spus studentul nebun studentul în matematici pe care nu-l cred să știi că nu-l cred chiar dacă a zis că nici pe el nu-l lasă în pace necredința ascultă eu cred că e un ipocrit

Dar am zis că am conștiința unui Dumnezeu sau hai să nu-i spunem conștiință căci am redus-o la tăcere dar undeva știu că există Dumnezeu noțiunea asta nu-mi lipsește încă

și totuși nu simt nu văd nu aud unde unde unde ești Doamne trebuie să fii undeva

 

Advertisements

Frig

E atât de frig. Atât de frig, că nu mai poți scrie. Mâna dreaptă refuză să mai execute ordinele creierului — acel mușchi atrofiat care abia mai primește oxigen, în timp ce se străduiește zadarnic să dea un impuls plămânilor. E atât de frig, că pielea de pe degete devine albă, albă, iar tu auzi falangele scârțâind la orice mișcare; cicatricea aproape invizibilă se colorează în roșu — un hău minuscul care se strecoară printre venele reci. Ai vrea să-ți înfigi unghiile în carne, doar ca să vezi dacă mai poți simți și altceva în afară de frig; îți rotești pupilele decolorate, mai înfricoșătoare decât ale unui orb; privești orice poți prinde în câmpul vizual: peretele opus, decorat fără gust; pianul vechi și probabil neacordat; raftul cu cărți reorganizate acum 50 de ani și, în sfârșit, hârtia pătată cu cerneală pe care ai uitat să o schimbi, asupra căreia tronează un gândac hidos.

aci

E atât de frig, dar nimeni nu închide ușa. Încerci să te rotești spre ea, să strigi din nou, cineva să închidă nenorocita aia de ușă, dar tot ce poți să faci e să-ți creezi iluzii, iluzia că mai trăiești, că respiri, că clipești. Pleoapele au devenit de mult transparente, epiderma e deja sticlă elastică, fără pigmenți, fără personalitate, pupilele se dilată de fiecare dată când îți amintești de ziua aceea, și de altele, dar mai ales de aceea, pentru că atunci ai știut că dacă nu închizi ochii, pupilele îți vor acapara cristalinul, vor ieși din globul ocular, se vor purta ca și cum ar avea minți proprii. Iar apoi ți-ai dat seama că nu are rost să închizi ochii, imaginea e proiectată în continuare de creierul tău, creierul plin de formule și de imagini și de o ură incontrolabilă față de tot ce înseamnă paranoia, creierul aparent inutil când vine vorba de lupta cu flash-urile din trecut.

aci1

E atât de frig, iar nenorocitul de sânge stagnează, de câteva zile e numai cheaguri; gura uscată; pielea unui stejar bătrân; părul alb; privirea obișnuită cu golul absolut, cu neantul inefabil în care ți-ai scăldat speranțele. Gândacul e mort – sau poate o fi viu? Ce așteaptă, oare? Gregor, tu ești? Acum suntem amândoi blocați într-o odaie nenorocită. Gregor, dar tu ai aripi. Zboară, gânganie! Și domnul Samsa nu răspunde, poate pentru că îi e la fel de teamă ca atunci când familia lui îl rănea din cauza înfățișării hidoase pe care o căpătase peste noapte; sau poate pentru că s-a obișnuit cu frica, poate nici nu o mai simte, sau o tolerează, poate pur și simplu s-a resemnat, iar el, ființă considerată inferioară, te privește din mijlocul foii de hârtie, izolat în gândurile sale; te disecă fără ca tu să-ți dai seama; simte milă și dispreț în același timp, acest Gregor Samsa, hăituit până la disperare, singur și flămând atâta timp. Cu ce vă hrăniți, domnule Gregor? Nu zburați niciodată de pe foaia de hârtie. Mai trăiți, domnule Gregor? Cei ce au pierdut totul nu mai vor viața – chinul existenței e prea mult, iar domnul Samsa o știe nu pentru că l-ar fi citit pe Cioran, ci pentru că e silit, condamnat, exilat în și la viață. Când nu poți alege non-existența, amintirile rămân. Ce creier aveți, domnule Samsa! Un creier de gândac păstrează amintirile? Mă tem că al meu începe să uite, iată, prietenul nostru, noul nostru prieten, Alhzeimer. E neamț, rudă cu Freud, din câte am înțeles… Îl vezi? Domnule Samsa, nu ați orbit? Gânganie…

Acosmistul crede numai în a cincea dimensiune. Acosmist. Nimic nici măcar n-ar fi putut exista.

Grandson și chestii neobișnuite.

37 de ciorne și aici e plin de praf. De o lună.

am început să scriu chestii fără sens domnilor cu și mai multă lipsă de sens

◃ ▹

Am găsit azi o melodie interesantă (aci). Nu obișnuiesc să ascult așa ceva – Hospital for souls ar fi singura chestie de genul – dar aici tot ce contează sunt versurile. Deci dați-i o șansă pentru versuri. Și pentru că e nihilism. Și puțin existențialism ateu. Salutare, Sartre!

This is the great esoteric depression

We sold our souls but couldn’t buy salvation

◃ ▹

De asemenea, de câteva zile mă hrănesc ascultând Grandson. Ca de exemplu asta.

Look me in my eyes
Tell me everything’s not fine

Și…

32550252_2046930475563233_6810485811125944320_n

mulțumiri-pentru-recomandare-Hrothel. by the way, here‘s a brilliant blog that I totally enjoy sudo check out this blog

◃ ▹

Am aflat de melodia asta căutând chestii pozitive. Mă rog, nu tocmai pozitive, dar v-ați prins, domnilor. Zombie numai pozitivă nu e, și nici nu e ceva ce aș asculta în mod normal, dar merită. Mai ales versurile. obsesia cu versurile din nou vai

Another head hangs lowly

Child is slowly taken

And the violence caused such silence

Who are we mistaken?

◃ ▹

Închei lista cu vechitura asta, care sună destul de bine, totuși. Am reușit să adorm pe ea, deci putem spune că Johnny Cash e o fosilă de succes.

◃ ▹

 

*de asemenea, nu sunt un fel de adolescent cu tendințe de self-harm. Asta în caz că Nihilist ar putea părea ceva prea ieșit din comun sau ar putea fi făcută vreo legătură între genul acesta de muzică și lucrurile mai puțin vesele de care pomeneam.

Ce muzică ascultă domniile voastre inexistente? Nu e nevoie să răspundeți, desigur.

Nikola Tesla vă salută.

 

( ̄。 ̄)~zz

Trebuia.

in hell i’ll be in good company

the devil said come with me you re mine now i’m sure you’ll accept it

i said i’m not yours till the day i die

he smiled and whispered like a good friend don’t you want it sooner¿

what do you have now¿

i said i have my life

he smiled he said what’s life¿ your life

he smiled again

he said come with me you must to learn i m the one

and then we left

{hang me on a tree}

after i count down, three rounds,

in hell i ll be in good company

back to black

i’m back

the good times are back

the knife and my mum and the people who laugh at me

look at her she’s going to do something really bad

oh i don’t think so… she’s a joke

oh i think she has many problems

no she’s on drugs

she’s just a crappy child

advices and tears and all the people around me are crying or joking

the good times are back

now nobody’s around me but everybody wants it all

isn’t it funny i’m back to black?

also brittany sheets mars argo is back ○w○

Everybody wants it all

everybody wants it all

i m here and i m weak

isn’t it funny?

hello stranger i m glad to can see you …………

you know nobody’s ……….

isn’t it funny

isn’t it funny

it’s a joke

i’m the joke and they laugh

isn’t it funny

16

Timpul meu e limitat

Marele deadline se fragmentează în deadline-uri zilnice

Am prins speranță aripi de atâtea ori și am căzut din ceruri pe pământ m-am dezintegrat și apoi mâlul s-a târât și am redevenit eu

Vinerea am prins iar speranță iar azi mă balansez și sper să nu cad iar în cap

De atâtea ori m-am amăgit apoi am căzut

sper atât de mult vreau atât de mult

edit azi e 17 și sunt în drum spre glod tocmai am căzut din ceruri nu sunt o cometă sunt o pasăre moartă disecată de acele de cusut pe care eu însămi mi le-am înfipt în carne eu m-am auto-sabotat